mircea pescaru`: iunie 2011

O zi de luni călduroasă, doar e iunie! Abia aştept să termin serviciul la ora 15.00 pentru a pleca la Dunăre pentru o partidă de (sperăm noi) 2-3 zile de pescuit la crap. După cum v-aţi obişnuit (cred), echipa (Mircea pescaru – şeful meu pe linie de serviciu, Tatae – tatăl dumnealui şi subsemnatul) este în mare formă, nada (boabe de porumb puse la macerat după o reţetă culeasă de la Ion pescaru) este pregătită – adică miroase de îţi cade părul din nas – lansetele aşteaptă cuminţi la locul lor, mâncarea este încărcată în rucsac, alimentarea făcută, precum şi celelate mici detalii, nu mai rămâne decât să cronometrez (exagerez puţin) - 14.59.40, 14.59.41.........15.00.00. Ufff, greu trece timpul la serviciu. Gata. Am pornit împreună cu Mircea pescaru către unul din locurile ştiute (încă nu ne-am hotărât în ce loc să ne oprim, cel în care am avut cea mai frumoasă partidă de pescuit mai mult ca sigur este ocupat de către băştinaşi, dar ne reţine şi drumul aproape impracticabil), aşteptăm inspiraţia de ultim moment. În drum îl „pescuim” şi pe Tatae care aduce în rucsac unul din cele mai importante ingrediente pentru o partidă reuşită (vinul roşu + o sticluţă de ţuică dosită pe fundul rucsacului fără ştirea „Mamaei”) şi ne închinăm ca orice bun creştin să avem parte de ceea ce ne dorim cu toţii – „FIR ÎNTINS”.

Drumul decurge fără peripeţii, oprim la un bar cunoscut din zonă unde luăm mai întâi legătura cu proprietarul (nea Ionescu - pescar din zonă) care ne informează că locul la care ne-am hotărât să campăm este liber deoarece de dimineaţă a fost el în locul respectiv dar „eu nu am prins nimic, mai bine vă căutaţi alt loc dar dacă aşa vreţi ....”. Ne aprovizionăm şi cu nişte bere rece ca gheaţa (pentru răcorire) şi pornim, am ajuns, gata.

Frumos loc!!! Ne angajăm ca la următoarea ieşire să venim şi cu familiile, mai desfacem o bere (e păcat să se încălzească) şi despachetăm. Nu apucăm să pregătim lansetele că îşi face apariţia echipajul Poliţiei de frontieră care ne verifică documentele, ne adresăm amabilităţi unii altora (nu uităm să adresăm „bineţe” minţilor luminate care conduc ţara), primim urarea „Fir întins” şi ne vedem de treabă în continuare.

În timpul discuţiei cu poliţiştii, Tatae şi-a văzut de misiune şi iată – barca este umflată, sacul cu nadă este pregătit, nu mai aştept şi în câteva minute îi dau drumul la apă (nu în apă) bătrânului „marinar” care încearcă tot felul de metode de vâslit şi cu chiu, cu vai (totuşi sunt valuri care aduc barca la mal) reuşeşte să nădească locul exact aşa cum ne-am dorit. Mircea pescaru ocupă o suprafaţă de circa 100 metri cu cele 7 lansete aruncate (trei le-am oprit pentru mine şi Tatae care vrem să ademenim şi ceva somn cu nişte „prea frumoase” râme de bălegar).

Suntem ocupaţi cu montarea cortului, nu suntem foarte atenţi la ce se întâmplă în jurul nostru (eu sunt ocupat cu pregătirea „beciului” – o groapă săpată la rădăcina unui mare pom şi acoperită cu crengi stufoase), deodată îl aud pe Mircea pescaru „ce dracu mă! voi nu auziţi clopoţelul?” şi o rupe la fugă spre prima lansetă din dreapta care se clătina de parcă ea consumase bere şi nu noi! Tatae este deja cu minciogul în aşteptare iar eu mă transform într-un mic „Spielberg” încercând să surprind pe cameră momentul mult aşteptat – DRILUL. Mircea pescaru apropie dihania de mal (mai din frână, mai din recuperare) „bă, e chiar mare”, dar monstrul se sperie probabil de mine şi de Tataie şi îşi mai trage o porţie de fir către larg. Nu-i nimic, suntem răbdători. Nu ne grăbim şi bine facem căci Mircea pescaru l-a potrivit să intre exact în minciog, a intrat, Tatae îl ridică dar se pare că minciogul a obosit şi cedează dintr-o parte, Mircea pescaru se apleacă, îl ia cu totul în braţe (mai contează că şi-a udat inclusiv telefonul mobil?) şi îl aruncă pe mal. Cât a durat drilul? păi cine poate să ştie (poate înregistrarea video), suntem bucuroşi şi abia acum studiem „minunea”: un prea frumos ten de 10 kg şi circa 1 metru lungime (deja ne-am obişnuit cu asemenea capturi, nu mă pot abţine să nu fac pe „marele pescar”).

Ne felicităm reciproc, ne răcorim sufletele cu ceva bere, îi tot mulţumim „lui nea Ion pescaru” pentru reţetă, pozele de rigoare – pe mine nu prea mă trage să fac poze deoarece sunt convins că este doar începutul, nu se poate să nu avem şi capturi mai mari (sau mai mici), în orice caz sunt ferm convins că „am pus-o!!!!!”.

Aşteptăm, aşteptăm, nimic.....nici măcar încă o trăsătură, ceva, ne întrebăm unii pe alţii ce poate să fie, mai schimbăm poziţia lansetelor, momeala, distanţa de aruncare în larg...tot nimic.

Mă hotărăsc să plec împreună cu tataie şi cele trei lansete + găleata cu râme + maceta (pentru confecţionarea de „sârme de sprijin”) la un loc recomandat de Mircea pescaru unde a prins bucăţi frumoase de somotei. Ne-am apucat de treabă, ne cam deranja bacul românesc care însă îşi vedea de lucru, ba la un moment dat Tatae a fost foarte aproape să îl „scufunde” lovindu-l cu plumbul din lansare, a atentat chiar la a îşi întregi colecţia de obiecte cu „steagul arborat de căpitanul vasului”, am prins ceva somotei (după mine chiar mulţumitor) eu reuşind chiar un exemplar de 1,5 kg, totul rezumându-se la circa 4-5 kg de somotei.

După ce am mâncat (ora 23.40), am spălat totul cu vestitul „şpriţ” al lui Tataie şi ne-am băgat în cort mulţumiţi cu ce reuşim în această jumătate de zi, şi promiţându-ne că a doua zi vom face prăpăd.

Despre a doua zi pot spune doar atât: am avut ceva aventuri cu barca în timp ce momeam locul (ne-am udat din belşug cu zeama de la boabele de porumb de cred că nici ţânţarii nu ne-au mai deranjat), trei mici somotei, o îndelungată aşteptare, întrebări....întrebări...întrebări (o fi de la soare, o fi presiunea atmosferică, hai să punem trei lansete şi pe râmă – poate vreun somn, vreo mreană, vreo plătică, vreo......) nimic şi nimic. La ora 21.00, după îndelungi ore de aşteptare şi nişte prea minunate înjurături la adresa peştelui care nu vrea să viziteze prea frumoasa momeală din cârlig, am ridicat ancora şi ne-am îndreptat spre casă după o partidă care a început excelent şi care nu a avut continuare.

Evident am încercat să dau o tentă de umor acestei povestiri (îmi cer scuze dacă nu am reuşit), dar în concluzie a fost o partidă de pescuit frumoasă, interesantă şi pe care, fără urmă de ironie, o doresc tuturor pescarilor.

Ah, să nu uit - „ FIR ÎNTINS” -

Semnează: CLAUDIU "aspirant" pescaru