mircea pescaru`: noiembrie 2011

Am „dat drumul” la sezonul răpitorilor!

Sfărşit de toamnă, dimineaţă friguroasă, speranţe de o partidă bună la pescuitul răpitorului.

Deşi se anunţa iarăşi „sfărşitul lumii” (vineri 11.11.2011), echipa (Mircea pescaru ,Tataie şi subsemnatul) se pregăteşte de un altfel de „sfărşit al lumii bălţilor” sperând să umple portbagajul cu ştiucă sau şalău.

La ora 04.00 îmbrăcaţi cu haine groase, căciuli şi mănuşi, încărcăm sculele în maşină, găleata cu peştişori (ţinuţi vreo două zile într-un acvariu amenajat special pentru sezonul ce începe) şi ne îndreptăm spre Dăbuleni – cu ţintă finală canalul C0.

După un drum fără peripeţii ajungem dar este încă întuneric pentru a ne aşeza pe malul apei, motiv pentru care unii (adică eu) îşi aprind o ţigară, alţii (tot eu şi Tataie) se încălzesc cu o duşcă (pălincă de Covasna) şi sporovăim despre cum ar fi mai bine să aruncăm: mai în mijloc, mai la mal......

Gata! S-a luminat şi ne apucăm să pregătim lansetele, ne găsim locurile care sunt apropiate, pentru a supraveghea mai bine lansetele, lansăm, plutele se aşează cuminţi pe luciul apei fiind totuşi mişcate uşor de peştişorii (cărăşei) folosiţi ca momeală, şi aşteptăm.....

După circa o oră, în timp ce depănam amintiri cu Mircea pescaru despre cumnatul său „Tata Puiu” (Dumnezeu să-l odihnească! căci acum vreo 7 ani a plecat în Ceruri „să caute locuri mai bune de pescuit”) alt mare pescar şi un hâtru fără pereche, una din plute coboară brusc în apă trăgând fir din belşug. Mircea recuperează uşor firul, uşor, uşor, până acesta se întinde bine, o înţepătură scurtă dar fermă şi începe un drill ce mie mi s-a părut nesfărşit (aşteptam cu minciogul la mal), dar care în realitate a durat cam două-trei minute. Ştiuca viguroasă nu se lasă uşor adusă spre minciog, încearcă să mai tragă fir dar frâna e strânsă, şi încet-încet e adusă la mal şi ridic minciogul victorios!

O ştiucă frumoasă cu o gură imensă se iveşte din mjnciog şi ne pregătim să ne „tragem în poză” cu „hrăpăreaţa”. Uitasem de Tataie care se afla în stufăriş la o distanţă mai mare, îl chem să vadă şi el „ un biban mic, dar lasă că e bine şi aşa pentru început”, iar la vederea ştiucii îi cad urechile de la căciulă: „aşa da, băi, să tot prinzi bibani de-ăştia”.

În timp ce eu mai agăţ o lansetă pe fundul apei (pierd pluta cu strună şi ancoră cu tot), Tataie prinde o”mârliţă” de vreo jumătate de kil. Punem masa, halim, stropim din belşug cu „şpriţ roşu de anu’ăsta” şi revenim la locurile noastre.

După o aşteptare lungă Tataie aduce încă o ”mârliţă” soră cu cea de mai înainte. Mă hotărăsc să dau puţin la „rotativă”, după vreo 15 recuperări în gol văd o ştiucă ce se ţine după momeala artificială şi aproape de mal atacă, o văd, dau să „înţep” şi recuperez foarte uşor firul „gol” .... Din „vina” şpriţului uitasem să pun struna metalică, agăţând rotativa direct pe fir!!! Bineînţeles că nu s-au făcut glume pe seama mea (chiar credeţi lucrul ăsta?), am schimbat diferite blinkere, de data asta cu struna pusă,dar am rămas numai cu „capturile” descrise mai sus.

Ah, am uitat să precizez greutatea ştiucii: trei kilograme şi jumătate”

Probabil observaţi o asemănare cu povestirea anterioară (Un început promiţător....şi cam atât!) căci la fel „am pornit în trombă şi ne-am pierdut pe drum”!

Aşadar până la următoarea captură, vă urez - „ FIR ÎNTINS” –

CLAUDIU „aspirant” pescaru